Sunt ude cuvintele- atat de ude ca as putea sa le strang cu putere in palme si ar curge siroaie intregi, rauri, fluvii din ele..
Pot bea multimi intregi din silabele mele, isi pot racori buzele insetate, dar nu le storc inca, pentru ca sunt aspre cuvintele si mi-ar insangera palmele fragile.
Dar, apoi, vad pustiul care-mi creioneaza in fata ochilor starea atrofiata a lumii.. starea mea, starea ta.. E alb nisipul lumii de atata soare-gorgona vie, iar oamenii se tarasc, cautand apa..
Si-atunci sfaram vorbele, le apas cu palmele mele mici, iar multimi se apropie si sorb picaturile care se intetesc.
Ploua torential din mainile mele si incep ape sa serpuiasca prin desert.. si ochii incep a ploua.. si buzele.. si fruntea mignona.. Sunt o mana de apa care da viata unui fluviu- se naste Nilul pentru a doua oara.. si debitul sau creste tot mai mult, si oamenii beau ca pe o mantuire: lacrimile mele reci, vorbele mele afabile..
Devin apa- oameni imi beau mainile... Ma subtiez pana ajung o linie impietrita, o dunga de la picioarele careia Nilul involburat da speranta, da viata si ridica insetati.. Iar nisipul devine cernoziom.. cresc ierburi.. soarele nu mai arde..
.....................................................
La orizont eu-dunga privesc salvatii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu